Asociația EURED, în parteneriat cu Fundația Română Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională, derulează proiectul „CREȘTEREA ADAPTABILITĂȚII PROFESIONALE A ANGAJAȚILOR LA EVOLUȚIA TEHNOLOGICĂ” (cod proiect 301765), finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO). Proiectul este implementat în perioada 01.10.2024 – 30.09.2026, are o valoare totală de 4.959.918,24 lei și urmărește sprijinirea unui număr de 602 angajați și manageri din Regiunea Vest în dezvoltarea competențelor necesare adaptării la schimbările tehnologice și la cerințele actuale ale pieței muncii.
În cadrul activităților proiectului, în perioada 10.02.2026 – 23.04.2026, Asociația EURED a organizat un curs de calificare pentru ocupația „Lucrător comercial”, la care au participat 24 de angajați ai magazinelor ACA din comuna Vladimirescu și din localitățile limitrofe. Programul de formare a avut ca obiectiv dezvoltarea competențelor specifice domeniului comercial și îmbunătățirea abilităților de relaționare și interacțiune cu clienții, contribuind astfel la creșterea oportunităților de integrare și dezvoltare profesională ale participanților.
Prin desfășurarea acestor activități de formare profesională, proiectul contribuie la creșterea adaptabilității profesionale a angajaților și managerilor din Regiunea Vest în raport cu evoluțiile tehnologice și cu cerințele în continuă schimbare ale mediului economic. Asociația EURED va continua implementarea programelor de formare prevăzute în proiect, oferind beneficiarilor sprijin constant pentru dezvoltarea competențelor profesionale.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la:
Asociaţia EURED
Arad, str. M. Eminescu nr. 17, ap. 1A,
Tel 0741015747, e-mail: office.eured@gmail.com
Proiectul "Creșterea adaptabilității profesionale a angajaților la evoluția tehnologică" este cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 (PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36 - cod proiect 301765).
24 de angajați au obținut calificarea de LUCRĂTOR COMERCIAL
Dată articol:
27.04.2026
Autor:
Administrator EURED
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați mfe.gov.ro.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați mfe.gov.ro.
© 2026 Asociația Eured. Toate drepturile rezervate.